marți, 5 decembrie 2017

Drum bun, Majestate!

Mihai I - un rege frumos, destept si deosebit de harnic- o personalitate distinsa! 

                 Mihai a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu)

 Mihai si tatal sau Regele Carol al II-lea



                   Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.
                   În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
                    Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.
                     În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.
                     În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. 

Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. 



Principesa Margareta, mostenitoarea tronului este fiica cea mai mare, nascuta in 26 martie1949.
Aceasta nu are copii.


 

 

Principesa Elena nascuta in 15 noiembrie 1950.
Are doi copii: Nicholas Medforth-Mills și Elisabeta Karina de Roumanie (nascuta in 4 ianuarie 1989).
 


              Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, cunoscut ca Principele Nicolae al României (nascut in 1 aprilie 1985) este nepotul cel mai vârstnic al Regelui Mihai I al României (dupa unii, ar fi putut fi principalul succesor la tron al Regelui Mihai I).
                 La împlinirea vârstei de 25 de ani (1 aprilie 2010), Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală. Ulterior a participat la diverse activități publice ale familiei sale și a fost implicat în acțiuni caritabile.
                 Printr-un document semnat la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.
 

Principesa Irina (mai exact Irina Walker, cea de-a treia fiica) este nascuta in 28 februarie 1953. In urma unor probleme cu legea in statul Oregon, SUA, a fost  exclusă din Casa Regală și i s-a retras titlul de Principesă a României.
Are doi copii, Michael de România Kreuger (nascut in 1985) și Angelica de România Kreuger (nascuta in 1986).
 

 



Principesa Sofia, nascuta in  29 octombrie 1957.
În 1998 s-a căsătorit cu Alain Biarneix, care își inventase un titlu nobiliar și un supranume, Michel de Laufenburg. Majestatea Sa Regele Mihai nu a fost de acord cu aceasă căsătorie, fapt care a dus la decăderea din drepturi printre care și acela de succesiune la tron, retrăgându-i titlul de Principesă de România. 
În 1999, Principesa Sofia a născut-o pe singura fiică Elisabeta-Maria, însă căsnicia cu Alain Biarneix s-a destrămat în 2002. În 2007, când Casa Regală a României a adoptat noul statut, Principesa Sofia a fost inclusă pe poziția a opta a liniei de succesiune la tronul României.
 
Principesa Maria, mezina familiei regale, s-a nascut in 13 iulie 1964. Aceasta nu are copii.
 


După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.
Regele Mihai I incetat din viata in 5 decembrie 2017!

Dumnezeu sa-L odihneasca!
Majestate, speram ca de acolo de sus sa vegheati asupra Romaniei si sa aduceti vremuri mai bune spre tara noastra!

vineri, 1 decembrie 2017

LA MULTI ANI, ROMANIA!

E simplu....LA SKI!....In Romania! e fabulos!

STATIUNEA STRAJA= LUPENI, jud. Hunedoara
 





 



 

STATIUNEA TRANSALPINA=DOMENIUL SCHIABIL VOINEASA, JUD. VALCEA





 



 

 

 

STATIUNEA ARIESENI-PARTIILE VARTOP =DOMENIUL SCHIABIL 
SUREANU,JUD. ALBA